Tatăl meu, exportator de fugari sau cum să cauţi Securitatea cu lumînarea

Săptămîna trecută, Dan Alexe a scris un material despre turnătorii din vremea lui Ceaşescu. În stilul caracteristic al autorului,  (Dan Alexe nu scrie dacă nu are nimic de adus nou într-o chestiune anume) materialul aduce o lumină puţin diferită asupra colaborării cu Securitatea din anii ’80 şi sînt convins că materialul l-a făcut mai puţin simpatic în anumite cercuri. Una din concluziile articolului este că puteai face faţă Securităţii dacă aveai nervii tari şi niţică inteligenţă. Simţul umorului nu strica nici el. Articolul poate fi citit aici.

Acestea fiind zise, articolul cu pricina m-a făcut să scot de la sertar o poveste interesantă despre tatăl meu.

Vagon lemn

Prin ’87 tata era şef de secţie la o fabrică de mobilă şi componente de mobilier din Beclean pe Someş din judeţul Bistriţa-Năsăud. Tata nu a fost niciodată membru de partid, iar părul lung, ţinuta in blugi şi cumnatul fugit în Australia başca o cerere de emigrare în Australia pentru toată familia nu l-au făcut prea popular în faţa băieţilor cu ochi albaştri. În casa noastră apăreau din cînd în cînd persoane emigrate în SUA sau persoane care doreau să fugă din ţară. Printre acestea şi Lidia.

Aflat în vacanţă de iarnă la Oradea, nu ştiu dacă era forţată sau nu, aflu că tata şi mama au dat „interviuri” la Securitate. Ce s-a întîmplat? Fabrica la care tata era şef, a avut un export iar în vagonul de export, tata, într-un gest sinucigaş, a fost de acord să-i lase pe Lidia şi amicul ei să urce în vagon. Ca orice vagon spre export acesta a fost tratat cu gaze pentru a-i prinde pe eventualii fugari. Operaţiunea s-a soldat cu succes. Pentru autorităţi, evident.

Nu că tata a fost la prima aventură de acest gen. Cum mulţi ani înainte, în gara din Oradea, l-a ajutat pe cumnatul lui să urce într-un vagon cu ouă, destinat, cum altfel, exportului, desfăcînd cu grijă sigiliul vagonului şi apoi refăcîndu-l fără ca operaţinea să se vadă. Vagonul s-a stricat, tras în triaj şi omul prins. Om de caracter, unchiul nu a suflat niciun cuvînt despre modul în care a ajuns în vagon deşi a fost bătut crunt de către organele de cercetare.

Pesemne că acest eşec l-a marchat profund pe tatăl meu şi atunci cînd i s-a ivit ocazia să-i mai urce şi pe alţii în vagon a vrut să-şi demonstreze că în viaţă succesul ţine de ambiţie şi curaj de a încerca din nou.

Revenim. Cum singurele persoane care aveau cheia de la vagon erau tatăl meu şi în maistru beţiv, evident că tata a fost chemat la Miliţie şi apoi Securitate.  Maistrul respectiv era şi turnător,  tata l-a pus la punct îmediat amintindu-i să aibă grijă ce spune că după anchetă tot cu el pe cap va rămînea. Securitatea a mers pe interogări în paralel în camere separate la care a fost chemată şi mama. Povestea era simplă: da, tata o ştia pe Lidia care a aflat de la mama, trăgînd-o de limbă, că tata are un export. Ca măsură de precaţie, în pregătirea evenimentului, tata nu a dorit să-l cunoască pe amicul Lidiei pentru a nu fi şi mai vulnerabil în caz de eşec. Mutare bună.

La un moment dat, îmi povesteşte tata, el şi mama au fost lăsaţi singuri în cameră unde erau interogaţi împreună de data aceasta, iar tata îi spune mamei, vezi ce o să-i fac cînd o prind pe Lidia, cum a putut să-ţi facă una ca asta, să te tragă de limbă! Tata a mizat pe faptul că în cameră erau microfoane şi că faptul de a fi lăsaţi singuri era o tactică de interogare pentru ca anchetatorii să afle mai mult.

Tata şi mama au scăpat nevătămaţi. Motivul? Anchetatorii căutau insistent să afle pe ce sumă de bani a făcut tata manevra, nu-şi imaginau că cineva, normal la cap pe lumea asta, ar fi în stare să facă asta dezinteresat, (e problema lor că nu l-au cunoscut mai bine pe omul din faţa lor), iar cum la interogările în paralel mama şi tata au dat un răspuns similar legat de banii din casă, care erau puţini, şi-au dat seama că nu au cum să dovedească acest fapt.

Morala: cînd îţi vine s-o faci pe eroul fă-o pe gratis.

Un comentariu

Lasă un comentariu