Pe pielea mea

Ziua în care președintele ne-a trădat. Ce putea face Iohannis?

Dacă mai era vreun dubiul că președintele e pe blat cu Dragnea sau PSD, ieri s-au lămurit lucruririle. Nu ca și cum cei doi s-au întîlnit la o bere și și-au stabilit termenii înțelegerii. Ci mai degraba e vorba de un non combat din partea președintelui, o frică de a nu deranja PSD-ul.

Am fost luați de proști. Nu-i nimic, ne-am ars cu Emil Constantinescu, trecem și peste asta. Doar că cu datorii mai mari, cu antreprenorii umiliți ca niciodată și cu autostrăzi construite în 200 de ani.

Ieri, 17 ianuarie 2018 e ziua în care președintele ne-a trădat. Miza e al doilea mandat. Doar că el nu înțelege că acea masă critică a celor care i-au dat votul a fost demotivată și demoralizată. Bine, poate ne va spune adevărul și va candida din partea PSD, ar fi mai cinstit așa.

 

Pentru cei care spun că Iohannis nu putea face nimic, pentru că Constituție și altele, vă propun câteva idei scrise de Florin Cojocariu. Textul e preluat cu permisiunea lui.

„E o curioasă contra-ofensivă la dezamăgirea cruntă produsă de Iohannis. Există 3 argumente mari și late, toate teribil de greșite.

Argumentul cel mai des invocat este că “nu avea de ales” pentru că îl obligă Constituția.

E o dublă prostie. În primul rând, avea de ales, chiar dacă ar fi fost să respecte Constituția: trebuia să invoce lipsa oricărei calități a doamnei vide și să ceară altă nominalizare de la PSD. A făcut-o cu Sevil, absolut nimic nu-l oprea cu Veorica, dată fiind prestația publică a cucoanei de până acum. În al doilea rând, povestea asta cu Constituția e ridicolă: dacă PSD se decidea să nominalizeze pe Radu Mazăre, Iohannis era obligat să-l numească? Constituția dă un cadru politic normal, noi suntem acum în deplină anormalitate. Constituția, ca orice lege, poate fi abuzată, iar datoria președintelui e să-i vegheze și litera dar mai ales spiritul.

Un alt argument, des invocat, e că nu avea de ales pentru că altfel îl suspendau, după care în cele 30 de zile Tăriceanu ar fi promulgat nu știu ce legi. Cu alte cuvinte Iohannis a decis s-o numească pe tanti vida ca să protejeze justiția.

Argumentul ăsta e și el o dublă prostie. 1. După cum a observat toată lumea în nenumărate editoriale, pesediștilor dacă le e frică de ceva e reacția mulțimii ieșite în stradă. Dacă îl suspendau, opoziția se mobiliza automat în mitinguri de protest și PSD risca scenariul de la prima suspendare. Așa, PSD a obținut demobilizarea celor care ar fi putut ieși în stradă. 2. Iohannis, formal vorbind, e decorativ. Dacă nu promulgă o lege trimisă înapoi la promulgare, Iohannis poate fi suspendat cu mai mare ușurință decât dacă refuză numirea unui personaj oligofren ca prim ministru! Așadar rămânând în funcție nu va putea proteja nimic.

Al treilea argument potrivit căruia Iohannis a ales bine, e mai subtil. El spune că numind-o pe proasta asta, buboiul se va sparge mai repede. Ideea e că va guverna atât de prost, va gafa atât de masiv, că lumea se va revolta.

Dacă e să ne uităm la trecutul imediat, asta credeam și despre Tudose. Dincolo însă de wishfull thinking, e în cazul Veoricăi ceva nou: femeia e atât de proastă încât nu va face absolut nimic de capul ei. Cel care va guverna, va fi Dragnea. Deci nu sunt de așteptat erori masive care să scoată lumea în stradă. Din contra, ăștia vor goli visteria ca să dea cu bani în populație și să adoarmă orice revoltă. Ființa asta hiper-coafată nu va lua decizii, va da doar declarații. Din care nimeni nu va înțelege nimic.

Însă cel mai important lucru, pe care mulți din cei care apără azi decizia lui Iohannis nu-l pricep, e cum funcționează informal puterea politică în România: mai importantă decât funcția e întotdeauna percepția. E ca la magicieni, nu adevărul e important ci ce-i faci să creadă. Iohannis, fără să priceapă ce face, tocmai a spus tuturor șefilor mai mici și mai mari din instituții și servicii că cel mai tare din parcare e Dragnea.

Asta va avea consecințe imense, invizibile: se vor reașeza loialități, vor apare turnătorii incredibile, veți vedea tot mai multă și mai fățișă solidaritate cu Dragnea acolo unde azi sunt declarații de loialitate pentru sas. Nu mai vorbim de faptul că poziția lui Dragnea în partid e mai bună acum decât a lui Năstase în vremuri de glorie. De altfel, riscul unei dictaturi mascate în România e mai mare acum ca oricând după 90.

Cu alte cuvinte Iohannis a ales cea mai proastă variantă cu putință și pentru asta va dispărea ca om politic. Ceea ce și merită. Problema noastră e să ne găsim alți lideri, nu să continuăm să adorăm o mumie politică cu speranțele noastre inepuizabile că va reveni la viață.”

 

Reclame

Odă liderilor leneşi

Textul acesta a fost publicat aici iar eu l-am preluat cu permisiunea proprietarului blogului.

No, treaba stă cam aşa, sînt sigur că s-au scris multe sute de metri cubi de cărţi despre liderşip şi despre ce să faci şi cum să dregi să devii un lider de succes. Una dintre calităţi care se cere este implicarea sau proactivitatea care sînt, evident, stric legate de hărnicie. Am auzit multe poveşti de prin firme mici şi multinaţionale în care oamenii de la nivele de începători dădeau din coate  într-un anume fel ca să priceapă şefii cît sînt ei de harnici. Cum rămîne cu oamenii care sînt mai timizi dar la care în schimb le merge mintea la soluţii de a economisi timp, energie şi nu în ultimul rînd bani? Ce şansă au aceşti oameni într-o cultură care încurajează agitaţia cu mai mult sau puţin folos? Nu prea mare, doar dacă se întîlnesc, providenţial, cu un om de felul generalului von Moltke care să aibă o viziune mai diferită a slujbei dar vai, atît de eficientă.

Aşadar, trăiască inteligenţa, trăiască lenea, trăiască satisfacţia lucrului început şi dus la bun sfîrşit cu eforturi minime, dacă se poate în timp ce liderul doarme de amiază, căci despre asta e vorba, nu încurajăm puturoşenia ci lucrul făcut bine cu energie minimală.

Lenea în viziunea unui general de armată

 

„Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.

 

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

 

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

  • gradul de inteligență (de la proști la inteligenți)
  •  atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

A:  prost și leneș

B:  inteligent și harnic

C: prost și harnic

D:  inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timpși întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.”

Nota mea de final: liderii leneşi şi inteligenţi mai au o calitate mare de tot, permit ca în jurul lor oamenii să se dezvolte, să se formeze, să ia decizii singuri şi astfel proeictul lor va merge mai departe şi cînd aceştia se vor retrage din slujbă sau de pe planetă.

De ce proştii şi egolatrii nu pot juca volei

Voleiul este unul din cele mai frumoase sporturi de pe planetă. Spuneam cu alte ocazii că ar trebui pus pe lista cu substanţe interzise, odată ce încep să-l practici creează dependenţă.

Pe cît e de fain pe atît e de greu pentru că ai nevoie de un bagaj tehnic mare iar odată ce stăpîneşti cît de cât tehnica şi începi să joci în meciuri îţi dai seama cît de puţin ştii, pentru că situaţiile de joc din care faci parte se desfăşoară foarte rapid, din vole evident, şi nu ai timp prea mult la dispoziţie să te gîndeşti ce vei face cu mingea care vine spre tine.

Una din fazele jocului care dezvăluie foarte rapid ce fel de om eşti, este atacul. Chiar şi în condiţiile în care mingea îţi vine perfect, poţi să greşeşti, lovind prost, lovind bine dar în out sau în blocaj. Tot efortul colegilor de echipă care ţi-au adus mingea pe tavă se duce pe apa sîmbetei. Nu-i mare bai, o echipă bună nu te va certa pentru asta, poate un coleg sau antrenorul îţi va spune ce să faci data viitoare, iar tu vei încerca. Nimeni nu s-a născut învăţat.

 

Voleibalist in atac

Lucrurile se complică cînd îţi vine mingea prost, fie că apărătorul a greşit preluarea şi ridicătorul nu are multe variante sau mingea a venit bine la ridicător dar acesta greşeşte pasul.  Tu ca atacant, te poţi enerva sau demotiva şi să alegi soluţia la care te-ai gîndit iniţial, dar care nu se mai potriveşte cu realitatea din teren, şi greşeşti mingea, că nu ţi-a venit cum ai dorit sau sperat, şi tu marea vedetă de ce să-ţi ajuţi echipa sau de ce să nu-i faci să se simtă şi mai prost că colegii tăi au greşit. Pe deasupra, echipa mai pierde şi un punct pe tabela de marcaj.

Antrenorul nostru ne spunea că un atacant bun nu e ăla care loveşte tare (şi eventual face punctul) ci acel jucător care întoarce o situaţie proastă pentru echipă şi încearcă să o rezolve.  Şi atunci toată echipa are de cîştigat, cei care au greşit pot trece mai uşor peste moment, chiar dacă atacantul trece doar mingea peste fileu, deşi sînt atacanţi foarte inteligenţi (foarte rari) care fac punct şi din pasă greşită, echipa mai are o şansă să puncteze, fie pe greşeala adversarului sau recuperînd bine mingea.

Păcat că in viaţă nu e ca la volei, astfel am descoperi repede oamenii de care trebuie să ne ferim.

Sînt un egoist şi de aceea îţi merge bine

Multă lume mă întrebă de ce am mai făcut facultatea de drept dacă tot nu am fost interesat să profesez în domeniu? Încurcate sînt căile vieţii, de multe ori m-am întrebat şi eu de ce am ales să am afacerea mea proprie în loc de altceva. Dar dacă de mic copil îţi auzi tatăl vorbind şi făcînd diverse activităţi ce ţin de antreprenoriat şi fructificarea unor oportunităţi, ai de ales? Nu cumva ceea ce vedem la părinţii noştri ne ghidează deciziile aproape putinţă de scăpare spre un anumit destin? În fine, mai multe detalii despre isprăvile tatălui meu se găsesc aici. Care au fost motivaţiile de a avea firma mea?

  • programul de lucru flexibil
  • dorinţa de a fi propriul meu şef, discutabilă totuşi pentru că şefii mei sînt clienţii firmei, dar îmi place să-i serversc
  • provocarea de a vedea cum se pune o idee în execuţie
  • posibilitatea de a-mi alege oamenii cu care să lucrez
  • o corelare mai strînsă dintre efortul depus şi banii primiţi, adică PROFIT

Nu pot să-mi explic de ce, dar încă de la începuturi, atunci cînd am angajat oameni am încercat să găsesc oameni cu potenţial dar nu neapărat cu experienţă de lucru în acel domeniu. Mă gîndeam că nici eu nu am experienţă prea mare de business şi nu e mare lucru să înveţi dacă vrei. Adevăru-i că cele mai bune rezultate le-am avut cu oamenii pe care i-am format eu, dar asta nu era posibil fără potenţialul pe care ei îl aveau. Eu ocupîndu-mă de vînzări, relaţia cu furnizorii şi multe altele, primul angajat a fost contabila. O prietenă, proaspăt absolventă de facultate, ageră la minte, ideea era să creştem împreună, învăţînd pas cu pas. După cîteva luni, prietena, pe bună dreptate, îşi caută de lucru în altă parte pentru că nu avea mult de lucru la noi şi vrea să dobîndească mai multă experienţă, urmînd să ne ajute pro bono cu contabilitatea. A urmat mutarea din garsonieră într-un spaţiu închiriat pentru birou şi am angajat o altă prietenă pe post de secretară, contabilă, Assistant Manager şi tot ce mai era nevoie. Tot proaspăt absolventă. De data asta pe un salariu mai serios. După 6 luni mă anunţă că pleacă şi ea, la un salariu mai bun, dar nu cu mult. Atunci am fost pentru prima dată puţin dezamăgit că lumea nu aprecia atmosfera de la noi din „firmă” şi cum e posibil să-şi caute de lucru în altă parte? Realităţile dure ale pieţei de muncă. Dar nu era să mă opresc atunci din visul meu de a deveni un businessman respectat, aşa că după două zile de bocit am început să caut soluţii. Următoarea pe listă a fost o persoană, AF cred că se numea, cu mai multă experienţă pe partea de contabilitate primară, office management şi tot ce trebe într-o firmă cu doi oameni. De data asta am fost mai exigent la angajare pentru că nu mai eram chiar la început şi ştiam că aveam şi eu de oferit lucruri care nu se găsesc chiar în orice firmă. Rar am văzut la un om aşa simt de anticipare. I-am dat mînă liberă să se uite prin toată contabilitatea firmei şi astfel avea acum imaginea de ansamblu a modului în care funcţionează o firmă. Apoi a urmat un om pe vîzări şi fochist de serviciu (aveam o centrală pe lemne), pe numele lui PD, evident proaspăt absolvent. Simţeam că în sfîrşit aveam o echipă stabilă, şi vedeam mai ales că AF, care venea dintr-o firmă cu un patron plin de sine, apreciază mediul informal şi prietenos din firma noastră. După un an cred, colega AF pleacă din firmă pentru că s-a măritat. În America. După cîteva luni am vorbit la telefon cu ea şi mi-a spus că lucrează la o firmă de mutări internaţionale şi că a fost promovată foarte rapid pentru că uitîndu-se ea prin contabilitatea firmei a dat peste sume neîncasate de la clienţi sau peste plăţi efectuate de două ori pentru o singură prestaţie. Sageata Businessul se dezvolta, am mai deschis o firmă apoi un magazin de prezentare, birouri în alte oraşe, am mai angajat oameni, am mai şi concediat, evident criteriul principal era potenţialul lor şi nu neapărat experienţa  în acel domeniu. De fiecare dată cînd un om bun pleca sau dădeam de o provocare majoră, (zeci de situaţii de blocaj financiar de moment, riscuri de falimente, falimente de-a dreptul) am mers mai departe. De ce? Pentru că nu era ca o plecare a unui om din firmă şi multe alte şicane ale vieţii de afaceri să fie un obstacol de netrecut pentru un vis care era doar al meu, iar partea financiară nu avea să fie o componentă majoră (din păcate). Un alt principiu pe care l-am pus în practică cu oamenii mei e să le dau o autonomie mare de lucru+încrederea aferentă şi toate informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie fără să fie nevoie de mine.

Ca să punem punctul pe i vreau să trec în revistă o parte din oamenii cu care am avut plăcerea să lucrez în firmă, să-i văd că s-au dezvoltat pe plan personal şi profesional, şi de care mă bucur enorm că sînt mai mult decît ar fi fost dacă ar fi rămas în firma mea.

Lista va fi cu iniţialele numelui lor, poziţia ocupata înainte de a lucra la noi şi jobul pe care l-au avut după ce au plecat din firmă sau jobul pe care îl au în prezent.

  • IT, absolventă de facultate de studii economice, propria firmă de contabilitate
  • PD, absolvent de facultate, firmă de design web, ar putea fi un director foarte bun de operaţiuni la orice firmă de top din România
  • IN, ceva crew habar n-am de care la MacDonalds, şef pe raion de gastro la Cora
  • AU, absolventa de facultate, conta primara şi alte chestiuni la firma soţului
  • AO, customer care sau ceva de genul la Rompetrol, director de organizare la firma de evenimente şi acum customer service la London School of Business in Praga
  • Ciprian nu stiu cum, absolvent de facultate, antreprenor, conduce o echipa mică de oameni cu care face izolaţii la blocuri
  • CC, absolvent de facultate, Area Sales Manager
  • MP, recepţioneră, ceva job de logistică pentru un furnizor Nokia
  • VN, ceva referent pe licitaţii, proiectant la o firmă de mobilier din Bucureşti
  • AA, absolventă de facultate, propria firmă
  • MC, absolventă de facultate + experienţă de aministrator de sală internet, propria firmă de chestii hand made, ar putea lucra pe customer service la orice firmă de top din România
  • EA, absolventa de facultate, facility management la o firmă de IT

Cineva spunea că în viaţă ai doar ceea ce negociezi. Desigur capitalismul nu e un sistem perfect, dar atît timp cît ne bucurăm de libertate nimeni nu ne poate opri să căutam acele oportunităţi mai bune pentru noi. Ceea ce unii nostalgici după comunism înţeleg mai greu este că într-o  piaţă liberă nu o să vină nimeni să-ţi ofere ceva dacă nu dai nimic în schimb. Cîteodată poţi oferi compentenţa ta dacă o ai, dar atunci cînd nu o ai oferă-i măcar bunele intenţii şi toată seriozitatea de care poţi da dovadă în acel moment.

Nu am trecut uşor peste momentele în care am pierdut oameni buni pentru că succesul meu era legat de prezenţa lor în firmă. Mă gîndeam că dacă le-aş fi oferit o mărire de salariu poate nu ar pleca, dar dacă un om vrea să plece unde crede el că e mai bine pentru viaţa lui, de ce să rămînă la mine doar pentru bani? Dacă puteam să le ofer un salariu mai bun, de ce nu am făcut-o încă de la început? Am evitat să fac un lucru, să mă pun în calea fericirii oamenilor iar dacă ei au considerat că le e mai bine în altă parte, cine eram eu să le stau în cale?

Mamă, te iubesc dar nu ca pe TRX!

Azi am fost la sală. Pentru că sînt gras, demult îmi doream asta dar am tot amînat pentru că nu-mi place să trag de fiare și nici să alerg de unul singur, știu că nu am nicio șansă să fiu constant. Am căutat o sală în care să aibă biciclete pe care să merg cu căștile pe urechi și să mă gîndesc la ce vreau eu. E importantă bicicleta pentru că mi-am propus să merg cu Marius Cruceru și alți prieteni la Auschwitz în august. Cu bicicletele. Dar cum să merg fără condiție fizică și cu 20 de kg în plus?

Bun, ca să mă urnesc aveam nevoie de: un grup sau încă cineva față de care să dau socoteală, aparate sau un mod de a face mișcare în așa fel încît să-mi placă și evident, să nu coste mult. De mers afară cu bicicleta pe distanțe mai mari nu se pune problema deocamdată.

 

TRX

Printr-o cunoștință am descoperit azi o sală dotată cu chingi TRX, nu intru în detalii, vă las pe voi să căutați ce-s alea. Am înțeles că au fost inventate ca mod de antrenament pentru armata americană în situația în care soldații se aflau în misiune și nu aveau posibilitatea să meargă la sală. Știu doar că preparatorul neamț de la Steaua a început acum doi ani să lucreze cu ele, jucătorii au rîs de el și de ele cînd le-au văzut, dar după 10 minute nu mai era rîsul lor. Ce-i fain la TRX e că lucrezi doar cu greutatea propriului tău corp, și slavă Domnului că nu mi-e teamă că ar fi prea ușoare exercițiile, și ce-i și mai fain e că la sală am dat de un grup foarte eterogen cu tipi mai în formă decît mine dar și de o persoană mai voluminoasă. Dacă ei pot, eu nu? Formula supremă și profundă cu care mă motivez în viață. Culmea e că nici cei care erau mult mai în formă nu scoteau icnete de bucurie la un moment dat, și în acest moment încă îmi tremură mîinile deși am terminat acum 2 ore mișcarea.

Demult nu am mai fost atît de motivat să mă apuc de mișcare la modul serios și dacă eu pot, voi nu? Sala e la Cluj Arena.

De ce nu-l voi vota pe Crin Antonescu și nici ”răul cel mai mic”

Pentru că Ion Iliescu în 2000 și Adrian Gurzău în 2012. Și pentru că nu există ”răul cel mai mic” există doar rău și bine. Pentru că, clasa de mijloc va găsi întotdeauna o cale să meargă mai departe în orice condiții.

Nu am pretenția unui articol foarte detaliat, există destule materiale online pline de date care susțin punctul meu de vedere.

În 2000 Iliescu și Vadim Tudor au ajuns în turul doi la prezidențiale. Ca să evit o catastrofă la președinție am votat cu Iliescu, împotriva obiceiurilor familiei noastre și împotriva coștiinței mele. În 2012, pentru a-i da o mînă de ajutor lui Băsescu ca să aibă un dram de aliați am votat cu Adrian Gurzău de la PDL. Știam ce poate Iliescu, principalul vinovat de întirzierea reformelor din România și multe alte măgării dar decît să ajungă țăcănitul de Vadim președinte și să strice și mai mult treburile mai bine unul mai cuminte ca Iliescu. Abia în ultimii ani, cu arestarea lui Cătălin Voicu, am aflat ce grup infracțional organizat ținea tataie Iliescu la sîn, el, președintele sărac și cinstit.

Ca să n-o mai lungim cu studiile de caz, Adrian Guzrău a fost unul din deputații care a votat în marțea neagră din 2013 pentru superimunitatea parlamentarilor. Cînd l-am votat m-am interesat puțin de el, avea un trecut destul de curățel.

Crin Antonescu

De cîtva timp se încearcă reșaparea lui Antonescu și dacă acesta va ajunge în turul II la prezidențiale împotriva lui Ponta, dreapta unită va fi îndemnată să voteze cu el. Mulți vor vota doar pentru că Antonescu reprezintă răul cel mai mic. Niciodată nu mi-a făcut o impresie bună încă de pe vremea cînd a fost ministrul tineretului și sportului iar chestia din 2009 cu ”România bunului simț” nu am înghițit-o. În ultimii 4-5 ani l-am urmărit să văd dacă comunică o viziune scurtă și cuprinzătoare pentru țară, fie ea și doar în 5 puncte, dar în afară de ”jos Băsescu” nu am auzit nimic.

De ce nu cred în ”răul cel mai mic”? Pentru că ”răul cel mai mic” abia așteaptă ocazia să se facă un ”rău mare”. Și spre deosebire de multe alte lucruri în viață, ”răul cel mai mic” nici nu are nevoie de alinierea tuturor astrelor sau de furtuna perfectă să devină ”rău mare” în toată splendoarea sa. Nu, cum are o ocazie cît de mică, profită la maxim de ea, fără să stea pe gînduri.

Bun, dar ce facem dacă ajunge Ponta președinte, lucrurile vor merge și mai înspre rău dacă PSD are și președinția și guvernul. Și ce dacă? Nu ne-am descurcat noi în condiții și mai grele? Vorbesc ca un egoist acum, dar mai cred ceva. Atît timp cît oamenii votează conștient ”răul cel mai mic” împiedică ca ”răul mare” să-și facă treaba pînă la capăt și mai cred că doar atunci cînd un număr critic de alegători din România se va trezi cu adevărat, își va da seama că lucrurile nu mai pot continua așa. Minunea s-a întîmplat în 1996 și 2004. Pe de altă parte, experiența îmi spune că degeaba încerci să-i faci pe oameni să înțeleagă prin cuvinte anumite realități, pînă cînd aceștia nu simt pe pielea lor ce înseamnă acea realitate oamenii nu se schimbă.

Care este soluția? Uite aici un link cu cîteva lucruri în care cred pentru România. Cînd va apărea omul sau partidul care va milita pentru ele, voi vota. Însă nu voi sta cu mîna în sîn, slavă Cerului că a început să se miște ceva pe această direcție.

Va urma.

Ce nu o să-ți spună un antreprenor care vrea să-ți vîndă ceva

Vara aceasta a fost mai mult ca niciodată la limită. Piața s-a mișcat foarte greu, nu existau comenzi previzibile, nu puteai să-ți faci o strategie de stoc, șamd.
La un moment dat sau chiar mai multe momente mi-am căutat de lucru. Aspect de neimaginat pentru mine acum un an.

Dar cînd ai gazul tăiat, cînd ai 3 copii la școală iar în primele două săptămâni trebuie să aduci acasă un plus de 1000 de RON pentru diverse cheltueli care sînt generate de începutul de școală nu prea ai de ales.

Atunci cînd încerc să vînd un produs unui prieten nu aștept favoruri sau milă. Să fiu bine înțeles. Și nici nu aș vinde un produs în care nu aș crede sau nu aș crede în utilitatea lui. Cei care mă cunosc știu despre ce vorbesc. Nu cred că cineva trebuie să cumpere de la mine, chiar dacă am un produs mai scump decît ce cumpără acum sau la același preț dar mai prost. Tot ceea ce aștept de la prieteni sau de la oamenii care ar trebuie să fie principiali (creștinii evanghelici în speță) e transparență totală față de propunerea mea sau de intenția de propunere.

Ce m-a durut mai cel mai mult a fost lipsa de empatie cu care am fost tratat în unele cazuri de către oameni, care acum sînt și ei proprietari de firmă, iar în tinerețe ne spălam la rîu în tabere iar seara cîntam cîntece împreună, cărora le-a fost greu să facă un mic efort suplimentar să înțeleagă mai bine ce vream să le ofer sau care nu au mai dat niciun răspuns la oferta mea, chiar dacă ar fi fost ”NU”. În definitiv fiecare face ce vrea cu banii lui.
Au fost cazuri în care oamenii cumpărau de la magazine cash and carry sau firme mari, unde sînt convins că nu aveau o relație caldă cu furnizorii, fiind tratați ca un alt client dintr-o mare de clienți trași cu cheia să cumpere de la firma noastră mare și tare, și care nu au dorit să-și schimbe tiparul de achiziție, ce stufos sună!, chiar dacă le ofeream același preț și în plus față de cash and carry, livrare la domiciul.

mouth shut

Nu sînt orgolios, cînd am nevoie de ajutor chiar și financiar o spun, și mă folosesc de ocazie să le mulțumesc celor care și-au pus pielea și reputația în joc pentru mine, dar să nu vă așteptați ca atunci cînd un mic proprietar de firmă mică încearcă să vă vîndă ceva să vă spună, știi, din vînzarea asta care ți se poate părea amărîtă , mîine o sa pot să-i dau bani băiatului meu să-și cumpere o carte de engleză pe care numai el nu o are din toată clasa că taică-său nu a avut bani în ziua în care doamna învățătoare a anunțat achiziția. (Nu-mi spuneți că un copil de clasa I a ar trebui să-și tragă respectul de sine din alte surse)

Nu vă așteptați ca un mic proprietar de firmă mică să aibă imaginea pe care o multinațională o are, dar măcar fiți sinceri și jucați cu cărțile pe masă, spuneți-i clar în ce condiții ați lucra și care sînt fricile voastre, spuneți-i de ce multinațioala ar fi mai potrivită și dați-i șansa să arate ce poate. Dacă iese prost ce aveți de pierdut? Dar dacă iese bine aveți s-ar putea ca prin achiziția aia de doi bani să ajutați un copil să evite o umilință.

Nu vă așteptați să vi se spună, știi mi-e tăiat gazul, dacă ai cumpăra asta de la mine în weekendul ăsta o sa am apă caldă, sau imi sînt blocate conturile pentru că nu am reușit să încasez la timp și astfel să plătesc contribuțiile sociale, șamd., pentru că un antreprenor pur sînge va respecta întotdeuna libertatea de decizie a unui client de al său, dar asta nu înseamnă că nu doare.