micromanagement

Odă liderilor leneşi

Textul acesta a fost publicat aici iar eu l-am preluat cu permisiunea proprietarului blogului.

No, treaba stă cam aşa, sînt sigur că s-au scris multe sute de metri cubi de cărţi despre liderşip şi despre ce să faci şi cum să dregi să devii un lider de succes. Una dintre calităţi care se cere este implicarea sau proactivitatea care sînt, evident, stric legate de hărnicie. Am auzit multe poveşti de prin firme mici şi multinaţionale în care oamenii de la nivele de începători dădeau din coate  într-un anume fel ca să priceapă şefii cît sînt ei de harnici. Cum rămîne cu oamenii care sînt mai timizi dar la care în schimb le merge mintea la soluţii de a economisi timp, energie şi nu în ultimul rînd bani? Ce şansă au aceşti oameni într-o cultură care încurajează agitaţia cu mai mult sau puţin folos? Nu prea mare, doar dacă se întîlnesc, providenţial, cu un om de felul generalului von Moltke care să aibă o viziune mai diferită a slujbei dar vai, atît de eficientă.

Aşadar, trăiască inteligenţa, trăiască lenea, trăiască satisfacţia lucrului început şi dus la bun sfîrşit cu eforturi minime, dacă se poate în timp ce liderul doarme de amiază, căci despre asta e vorba, nu încurajăm puturoşenia ci lucrul făcut bine cu energie minimală.

Lenea în viziunea unui general de armată

 

„Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.

 

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

 

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

  • gradul de inteligență (de la proști la inteligenți)
  •  atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

A:  prost și leneș

B:  inteligent și harnic

C: prost și harnic

D:  inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timpși întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.”

Nota mea de final: liderii leneşi şi inteligenţi mai au o calitate mare de tot, permit ca în jurul lor oamenii să se dezvolte, să se formeze, să ia decizii singuri şi astfel proeictul lor va merge mai departe şi cînd aceştia se vor retrage din slujbă sau de pe planetă.

Anunțuri