Odă liderilor leneşi

Textul acesta a fost publicat aici iar eu l-am preluat cu permisiunea proprietarului blogului.

No, treaba stă cam aşa, sînt sigur că s-au scris multe sute de metri cubi de cărţi despre liderşip şi despre ce să faci şi cum să dregi să devii un lider de succes. Una dintre calităţi care se cere este implicarea sau proactivitatea care sînt, evident, stric legate de hărnicie. Am auzit multe poveşti de prin firme mici şi multinaţionale în care oamenii de la nivele de începători dădeau din coate  într-un anume fel ca să priceapă şefii cît sînt ei de harnici. Cum rămîne cu oamenii care sînt mai timizi dar la care în schimb le merge mintea la soluţii de a economisi timp, energie şi nu în ultimul rînd bani? Ce şansă au aceşti oameni într-o cultură care încurajează agitaţia cu mai mult sau puţin folos? Nu prea mare, doar dacă se întîlnesc, providenţial, cu un om de felul generalului von Moltke care să aibă o viziune mai diferită a slujbei dar vai, atît de eficientă.

Aşadar, trăiască inteligenţa, trăiască lenea, trăiască satisfacţia lucrului început şi dus la bun sfîrşit cu eforturi minime, dacă se poate în timp ce liderul doarme de amiază, căci despre asta e vorba, nu încurajăm puturoşenia ci lucrul făcut bine cu energie minimală.

Lenea în viziunea unui general de armată

 

„Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.

 

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

 

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

  • gradul de inteligență (de la proști la inteligenți)
  •  atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

A:  prost și leneș

B:  inteligent și harnic

C: prost și harnic

D:  inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timpși întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.”

Nota mea de final: liderii leneşi şi inteligenţi mai au o calitate mare de tot, permit ca în jurul lor oamenii să se dezvolte, să se formeze, să ia decizii singuri şi astfel proeictul lor va merge mai departe şi cînd aceştia se vor retrage din slujbă sau de pe planetă.

3 comments

  1. Deci Crin Antonescu ar fi președintele ideal…🙂
    Slăbuță gândireala autorului. Cheap.
    În primul rând fiindcă “leadershipul” de tip militar face parte dintr-o categorie aparte și nu poate fi dat de exemplu pentru restul cazurilor. Mere și portocale.
    De ce?
    Fiindcă liderii militari (ofițerii indiferent de rang) nu sunt cu adevărat lideri ci, mai degrabă manageri, administratori. Ei sunt simpli executanți de ordine, ascultând fără crâcnire de gradul superior. Ei nu au voie să gândească, să creeze noi modele, să inoveze, să experimenteze, să facă discipoli, să-și asume riscuri etc. Ei nu stabilesc direcția, lucru care reprezintă principala îndatorire a unui lider, ci ei se asigură că cei pe care îi conduc respectă direcția trasată de mai sus, orbește și fără întrebări. Gradul lor de autonomie este zero.
    Un lider adevărat determină oamenii să-l urmeze, fiindcă are o viziune care motivează. Un lider militar este urmat de oameni fiindcă sunt obligați să o facă.
    E greu.
    Un lider adevărat este definit de misiune, viziune, pasiune și capacitatea de a determina pe alții să-l urmeze. Este omul care dă direcție și stabilește lucrurile care trebuie făcute. Un manager, spre deosebire, este cel care se asigură că lucrurile sunt făcute bine.
    Autoritatea liderului adevărat stă în el însuși. El poate schimba direcția fără să dea vreo explicație și oamenii îl vor urma.
    Autoritatea managerului stă în cel care l-a numit în funcție / angajat. Ca oamenii să schimbe direcția, el trebuie să dea mai întâi o directivă.
    Uneori liderul și managerul împrumută unul de la celălalt anumite funcții / atribuții dar asta nu schimbă figura de ansamblu.
    Avem nevoie și de unii și de alții.
    Simpatică gândirea lui Moltke. Fără valoare în materie de leadership.
    Mai de preț este să te uiți în Carte și să deduci de acolo criteriile folosite de Isus pentru selecția apostolilor. Disponibili… Învățabili… Loiali… Oameni cu chemare. Unii introvertiți, unii extravertiți. Unii mai hărnicuți, alții mai puțin.

    1. Stimate domn Mihai C., nu stiu ce experiente v-au creat aceste stereotipuri vis a vis de un lider militar. Ce-i drept nici nu am facut armata ca sa vorbesc din proprie experienta, dar am cunoscut, spre bucuria mea, cativa ofiteri. Evident nu sunt de acord cu cele afirmate de dumneavoastra. Sa lasam totusi experienta mea sau a dumneavoastra deoparte si sa vedem ce informatii ne-a lasat istoria mondiala vis a vis de ce calitati si defecte are un lider militar. Nu voi vorbii despre mituri de eroi ai neamului sustinute politic, ci despre situatii reale, concrete sustinute de izvoare istorice. Va recomand un site: http://www.badassoftheweek.com/. Luati cateva dintre personajele descrise acolo si comparatile calitatile si defectele cu cele exprimate de dumneavoastra ca fiind caracteristice pentru un bun ofiter. Seamana? Evident nu vorbim de trasaturi generale ale tuturor ofiterilor militari. Asta pentru ca a fi bun lider este o calitate, iar asa cum este construita cultura si civilizatia contemporana, calitatile sunt doar cele intalnite rar, sau dobandite greu. Food for thought!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s