Mimînd aristrocraţia în comunism

Nu am idee cîţi din tinerii de azi ştiu că în comunism formula de adresa era tovarăşe sau tovarăşa după caz. Astfel exista tovarăşa învăţătoare, tovarăşul profesor, etc. Nu prea auzeai cuvîntul „doamna” sau „domn”.

Am înţeles de la mama mea că prin anii ’80 s-a transmis în presă un mesaj din partea partidului în care oamenilor li se recomanda acest apelativ (aştept detalii de la cei care au trăit momentul). Chiar a doua zi mama a plecat la Bucureşti şi toţi oamenii, inclusiv cei care nu se cunoşteau între ei, se salutau ostentativ cu „bună dimineaţa tovarăşe”!

Tovarăş era modul de adresare folosit de către comunişti, un fel de formă de team bulding care să-i facă mai uniţi în lupta împotriva burghezilor. Evident că orice formă impusă îşi pierde din forţă aşa că în anii adolescenţei mele „tovarăş” nu însemna absolut nimic din ce vreau comuniştii să însemne.

Eram prin clasa a X-a iar mulţi dintre colegii mei alături de care am început voleiul ne adresam antrenorului cu „tovarăşul antrenor”. Nu ştiu în ce măsură le plăcea lor chestia asta dar nu era loc să nu se spună să nu le spunem „tovarăş”. Riscau sancţiuni. În acel an am făcut pasul la juniorii mai mari decît noi şi am observat la ei un alt mod de adresare, „dom’ profesor”. Nu mi-a luat mult timp să adopt această adresare care mi-a devenit tare dragă.

În clasa a XI-a, la care am avut acces după ce am dat examen de treapta a II-a, sezonul şcolar a început cu practica în fabrica mecanică. Aveam un maistru şi evident nu m-am sfiit să-i zic „dom’ maistru” conform uzanţei. La început omul nu a zis nimic dar după cîteva zile m-a luat deoparte şi mi-a zis, mie să-mi spui tovarăşul maistru nu dom’ maistru. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că lucrurile stăteau mult mai rău în realitate decît mi-am imaginat eu.

One comment

  1. e adevărată chestia cu tovarășii. a fost prelucrată povestea în toate unitățile socialiste. adică în toate întreprinderile. am auzit-o și am pus-o în practică. toți eram tovarăși, egali. sau camarazi, doar că unii erau mai egali decît alții. dar șefii erau la fel de șefi, turnătorii la fel de turnători, milițienii și securiștii la fel de…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s