Cu perna pe post de mapă

Acum un an şi ceva, copilul nr. 3 şi-a făcut un obicei nocturn prost. La cîteva ore după ce adoarme se aud paşi la noi în dormitor şi mă cheamă să dorm cu el. Am crezut ca o să-i treacă. Ideea e că noaptea nu prea ai putere ne negociere cu copilul pentru că dacă se apucă de urlat îi trezeşte pe ceilalţi.

sursa: sxc.hu

sursa: sxc.hu

Oricît am încercat să-l ademenesc cu recompense nu a fost loc de întors. Acum o lună a venit pe la 4-5 dimineaţa şi m-a întrebat cu candoare: vii? Cum adică să vin? Mi-am dat seama că el crede că stau toată noaptea să-l aştept pe el să apară.

Mai nou s-a specializat, nu mai zice nimic, îmi face doar semn cu mîna. Ce mai, comunicare non verbală la apogeu.

Tot acum un an şi ceva am început să-mi plîng de milă, cît de greu mi-e să dorm îngrămădit cu un copil care se mai şi foieşte în pat. Eram cam ameţit la birou, ce-i drept. Pînă cînd am citit despre experienţa lui Viktor Frankl din lagăr şi condiţiile lui de somn. Mi-am dat seama că trăiam în lux. Ştiu e jalnică comparaţia, dar uneori ai nevoie de o carte bună să te trezească la realitate.

Aşadar aproape în fiecare noapte îmi iau tacticos perna sub braţ şi mă bucur de încălzirea centrală programată pe ora 6 dimineaţa. Şi de Luca, care se plînge că nu are destul loc în pat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s