Radiografia căpoșeniei – partea I

Se întîmplă adesea în viață să dai peste o provocare majoră. Dacă nu te dai deoparte și decizi să treci peste ea apelînd la ambiția care te-a scos la liman și într-alte dăți nu înseamnă că probleme se rezolvă de la sine și calea ți se netezește automat. Multe obstacole pe care le găsești nici nu sunt măcar în fața ta ci în tine.

Oricît ai fi de ambițios, dacă ești cît de cît matur și responsabil nu poți să nu-ți iei motivațiile la bani mărunți. Dacă mai ești și contestat de către cercurile apropiate ai fi chiar nebun să nu-ți faci o verificare internă. Acum un an și ceva mă aflam într-o fază din asta de autoverificare continuă, lucru benefic de altfel dar care nu mă ajuta să depășesc provocarile. Știam că urma să dau cu subsemnatul pe la bănci, furnizori, finanțele statului și inevitabil mă întrebam, merită? Nu e doar o ambiție prostească? Nu ar fi mai bine să las totul baltă?

Sursa: sxc.hu

Sursa: sxc.hu

Pasiunea pentru cărți și sport și oameni care au dovedit ceva în viață, mi-a adus în bătătură o carte scrisă de un mare antrenor de fotbal american pre nume Bill Walsh. Omul a intrat în istorie pentru multe lucruri dar ce m-a atras pe mine a fost modul în care a resuscitat o echipă în plină debandadă cu un record de înfrîngeri greu de egalat, San Francisco 49ers, și nu în ultimul rînd titlul cărții: The Score Takes Care of Itself. Cu alte cuvinte, fă ce trebuie să faci și rezultatele-și caută singure de grijă. Această filosofie de viață mi se pare și foarte compatibilă cu modul în care ar trebui să privim viața pe Pămînt, dar pe tema asta mai povestim altă dată.

Bun. Ajung la capitolul ”Fundamentals of Leadership: Concepts, Conceits and Conclusions.” Automat întrebarea care mi-a venit în minte a fost, nu cumva mă consider prea prețios? (conceit = prețiozitate, îngîmfare, orogliu) Or muri toate lucurile în care am crezut și în care am sperat pe plan de business fără mine? Bine, că nu mă credeam io mare lider, că în afară de mine și de colega mea nu a mai rămas nimeni în firmă și cele mai mari probleme de comportament și disciplină pe care le ridica cineva eram EU.

Să-i lăsăm dar cuvîntul lui Bill: ”Coaches, like leaders anywhere, (ai de mine ce mai lider eram io cu doi oameni in subordine), often try to force a plan past the point of reality. (Caline, tu nu vezi ca nu esti in stare? Ai dat cu oiștea în gard, de ce mai continui pe drumul ăsta, trezește-te la realitate, îmi spuneau vocile din jurul meu. Eu: las că vă arăt eu vouă!) In football we may want to establish a passing game and persist too long because we are preoccupied with it, determined by our own will to make it happen even when it is still ill conceived or ill timed. This is not different from a corporate leader (hahal corporație, halal lider) who imposes a plan of action beyond the point of no return, the point where continuing makes no sense and becomes destructive.”

Și acum vine Bill cu cîteva lovituri direct în moalele capului: ” It is a delicate balance (suflet fragil ce-mi eram): You must persevere to achieve anything of import, but at what stage does perseverance become pigheadedness? (zău Bill, nu știam că la voi porcul e ambițios, la noi se spune despre măgari. Deci eram pe punctul să o mai porcăiesc o dată?)

When does your unswerving determination to do it your way – what you deem the ”right way” – take you and your organization over the cliff? (a fost suficient bobîrnacul acesta să mă dea pe spate).

Cum puteam ști dacă motivațiile îmi erau corecte? De unele eram sigur dar nu eram sigur dacă amestecătura lor dădea ceva bun.

Cotinuarea aici

3 comments

  1. Traim intr.o lume in care orice miscare (personala) o transformam, inconstient, intr.o expectanta. A ne debarasa de pretentiile vietii e dupa mine foarte greu, in consecinta suntem robi(cu tot ce inseamna robie). Nevoia de semnificatie, de afirmare, de bani sunt ghiulele legate de gleznele nostre, ghiulele care ne frang libertatea (zborul – ca.l iubesc pe Brancusi si zborurile lui). Libertate de a face ce ne place, ce suntem creati sa facem. Acele lucruri care ne trimit in sange valuri de adrenalina!

    Ce e de facut?
    Tot ce gaseste mana ta de facut, sa faca! (si aici nu ne referim doar la lucru manual)-un imperativ care ne.ar asigura o viata sanatoasa, fizic, emotional si spiritual.

    Introspectia e buna, recomandata. Oprirea din iuresul vietii, chiar si pentru a citi o carte, e poate cel mai bun lucru pe care.l putem face. O revizuire atenta a motivelor, scopurilor face bine, chiar daca nu schimba lucrurile din jurul nostru. Umanitatea trebuie acceptata. suntem fiinte limitate -cand intelegem asta, viata, cu deciziile ei, e un pic mai usoara.

    Din ceata, Una cu ghiulele la glezne!

    1. Multumesc de interventie, este binevenita de la un psiholog.

      Si pe mine m-a ajutat enorm principiul „tot ce gaseste mina ta de facut sa faca” pina la un punct. De la un moment dat dupa ce inaintam in viata nu mai cred in principiul asa. Cred in „alege bine ce vrei sa faca mina ta”.

      Asteapta si partea a II a articolului sa vezi ce faina matrice decizionala a gasit omul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s