Ispită, numele tău este Snowboard!

Săptămîna trecută am fost la schi cu mai mulți prieteni de familie și copiii aferenți. Doi dintre copii prietenilor. în vîrstă de 6 și 10 ani, au renunțat la schiuri și au trecut pe snowboard, deși mai aveau cale lungă pînă să schieze decent. Evident că în aceste condiții nu a trecut mult timp pînă cînd copilul nostru nr. 2 m-a luat prin învăluire și mi-a dat de înțeles că vrea și el pe placă. Despre tîrgul pe care mi l-a propus cu altă ocazie.

 

Răspunsul meu către Raul a fost NU. Poate că în prima fază datorită rezistenței la schimbare asezonată cu ceva cheltuieli suplimentare. În plus de asta destule au fost zilele de schi sacrificate pentru el și ceilalți copii schiori ai noștri pentru a o lua de la început. Părinți părinți dar avem și noi viața noastră!🙂
Apoi i-am spus și motivul după ce l-am copt puțin. Nu, pentru că încă nu ai ajuns la un nivel, satisfăcător pentru mine, de schiat în care nu numai să nu te faci de rîs pe orice pîrtie ci să schiezi agresiv dar în același timp și elegant. Mai ai mulți ani de schi în față în care trebuie sa-ți ridici nivelul. Nu am folosit chiar cuvintele astea dar cam așa arăta ideea principală.

Ce nu i-am mai spus dar văd acest fenomen în viața mea, fenomen pe care îl urăsc, lăsarea lucrurilor sau proiectelor neterminate și cedarea în fața ispitei de a începe ceva nou. Bine că la mine în ADN-ul personalității scrie că sunt provocat masiv de proiecte noi, dar asta nu e o scuză. Schiul nu este un sport ușor dacă nu vrei să te limitezi toată viața la a coborî in plug sau a face mișcări haotice și lipsite de eleganță asemeni unei persoane care dansează fără să simtă ritmul. Ia mult antrenament să ajungi să schiezi cu picioarele apropiate, să sincronizezi ”punctarea” cu intoarcerea, să știi să-ți ascunzi genunchiul fără să cazi la prima pată de gheață.

Cred că în România lucrurile merg așa cum merg pentru că nu suntem în stare să fim consecvenți unui proiect, chiar și învățarea unui sport, și sărim din floare în floare lăsînd lucrurile în coadă de pește. Dacă ar fi un lucru pe care să-i învăț pe copiii mei ar fi răbdarea de a descoperi pas cu pas frumusețea lucrului făcut cu consecvență și satisfacția pe care o avem atunci cînd orice lucru început îl ducem la bun sfîrșit.

5 comments

  1. Intr-adevar, nu e bine sa lasi lucurile neterminate doar pentru ca a aparut o provocare mai atractiva. Trebuie disciplina in sensul asta pentru ca altfel de la lucrurile mici ajungi sa iti faci un obicei si in lucrurile mari. Insa trebuie sa vezi si daca copilul are talent ori inclinatie in directia curenta sau nu.
    Mie imi place f mult snowboardul cand privesc la altii. Cand l-am pus eu in picioare, pt ca nu am reflexele necesare, datorita partiei si pt ca nimeni nu mi-a dat nici o indicatie, m-am descurajat repede. Dar am analizat ce trebuie sa imbunatatesc si abia astept sa incerc o partie calumea pentru incepatori.
    Si, da, rabdarea este, dupa parerea mea, una din cele mai mari virtuti ale omului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s