Și inculții au o șansă

Secventa The IntouchablesS-o spun pe aia dreaptă, nu prea mă pricep la muzica clasică și deci nu mă dau în vînt după ea. Implicit îi admir pe cei care o ascultă, o cunosc și o gustă. Am un oarece complex de inferioritate față de acești oameni. Nu că ar fi singura lacună majora din (in)cultura mea. Mai am una, dar n-o zic incă pentru că în cîțiva ani sper să mă pun la punct.

Săptămîna trecută am văzut filmul The Intouchables. Se rîde bine la el. Mi-a plăcut pentru că e după o poveste adevărata. Pe scurt, Driss, un negru crescut în suburbiile dure ale Parisului, ajunge fără să vrea, dar printr-o manevră șmecherească tipică istețimii pe care ți-o dă strada, să lucreze pentru Philipe. Philipe era un aristocrat paralizat de la gît in jos, om cu o vastă cultură evident si muzicală. Misiunea lui Driss este să stea pe lingă Philip cît e ziua de lunga și să-l îngrijească, începînd de la toaleta de dimineață și continuînd cît era ziua de lungă cu tot ce presupune asistarea unui om în situația bogătanului.

Din multitudinea de chestii faine din film, două lucruri m-au impresionat mult:

– o prietenie adevărată se întîmplă atunci cînd cei doi se împing reciproc în afara zonei de cofort.

– atît timp cît ești autentic, chiar și incult fiind în anuminte domenii, nu există să nu ai ceva de oferit lumii dacă îți pasă de cel de lîngă tine.

 

P.S. Cred ca tocmai autenticitatea te ajuta ca la un moment dat sa fii cult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s